Ca o frunza in vant...

Sunt zile in care stau cu orele si privesc pe geam la un pom,la o floare,la o pasare sau la un fir de iarba...toate par asa de inofensive,lipsite de aparare...Iubesc natura si sunt zile cand ma compar cu o frunza sau cu un fir de iarba in bataia vantului...pt k asta mi-as dori sa fiu at cand sunt trista,cand simt k totul in jurul meu se distruge si eu nu am nicio putere de a schimba asta...dc?Ma simt ca o frunza ce se agata cu toata puterea de pomul ei,care iti doreste sa creasca,sa se dezvolte,sa aiba culoare,sa ofere placere privirilor oamenilor...Dar sunt sigura k fiecare om in momentele lui de tristete i-ar placea sa se evapore,sa fie altceva,sa dispara din peisaj o perioada,doar pt a se redresa,pt as pune ordine in ganduri si pt as recapata puterea de a lupta mai departe,iar eu...eu at cand am probleme sau sunt trista,prefer sa stau cuminte in patul meu,sa fiu lasata in pace,iar noaptea pt mine este cea mai perfecta...in intunericul camerei,in linistea ce ma acopera,unde absolut totul e mort pana dimineata...at eu pot gandi,pot lua decizii care ma pot ajuta sa merg mai departe in viata...